Cuvinte n-am să pot rosti durerea cea amară,
Când Dragostea la schimb primi a omului ocară
Din ziu-aceea de demult, a vremilor răscruce...
Când trupul Domnului Isus sta atârnat pe-o cruce...

Aș vrea să urlu și să strig: ”Veniți cât încă-i harul
Salvării voastre... ! Pentru noi Hristos bău paharul... !
Da, pentru noi a fost jertfit în clip-aceea sumbră,
Ca să scăpăm de jugul greu al lumii și de umbră!"

Mă doare sufletul când văd atâția fără Tată
Și fără darul cel sublim, iubirea minunată...
Cum poți să taci, creștine drag... ? Atâția-s morți în noapte,
Și totuși, gem înlăcrimați sub a plăcerii șoapte...

Ușoară nu-i sclavia lor – păcatul greu apasă...
Ei rătăcesc făr’ a avea nici Patrie, nici casă...
”O, robi ai lumii-ndurerați, există o salvare... !
Veniți, căci El v-a pregătit a Libertății Cale... !

Veniți, copii ai nimănui... Veniți acum Acasă...
Căci este un Părinte bun... și Lui de voi Îi pasă... !
Pribeag am fost și eu cândva, pribeag fără de Țară...
Dar am simțit iubirea-n piept, eterna primăvară...


La o clipită vei pleca din viaț-aceasta scurtă
Și va urma, ca un coșmar, o veșnicie cruntă...
De nu te-oprești din drumul tău, de nu-ți căiești trăirea,
De nu te-ntorci cu-amar regret, nu vine mântuirea... !

O, vin’ Acasă, fiu pierdut... ! Chemarea Lui primește-o... !
Și-apoi, Împărăția Sa în orice loc vestește-o,
Prin vorba ta, prin fapta ta, prin viața ta curată,
Iubirea Lui ce ai aflat s-o afle toți odată!"

Amin.